Priviri….

Tăcut, piedut în cale
te-aştept să vii la nesfârşit,
ascuns mereu de-a ta chemare,
ce vrea să cred că va mai fi..

Pierdut acum prin ceaţa vieţii,
mă pierd prin vântul cu amintiri,
ce îmi zâmbeşte cu-a sa spaima,
ce atâtea vise a privit.

Pierdut acum în tinereţe,
mă pierd pe norii ameţiţi
ce azi mă duc spre libertate,
iar mâine doar spre a o privi.

Tăcut, pierdut de mea cale,
te-aştept iubire să reinvii,
eternul vis al simplităţii,
ce m-a născut spre a te privi.

(Bogdan Hirja)

Ce s-a intamplat la ADSIS CHRISTMAS PARTY?

Zâmbete, veselie, iubire …Toate acestea s-au regăsit din plin duminică, 18 decembrie 2011, la ADSIS CHRISTMAS PARTY.

Ne-am adunat cu toții, voluntari Adsis permanenți sau simpli simpatizanți, la ora 12 în fața sediului din Nicolina, uniți într-un singur gând: acela de a mai petrecere câteva ore împreună anul acesta cu prietenii noștri dragi și de a face bilanțul activităților care s-au desfășurat în 2011.

Mai întâi de toate, fiecare voluntar a primit câte o diplomă personalizată din partea coordonatorilor de grupuri, ca de exemplu pentru cel mai harnic, cel mai vesel sau cel mai vorbăreț voluntar.

Am încercat, pe rând, să ne remarcăm la petrecere prin participarea la karaoke, fapt care a stârnit multe zâmbete, Am urmărit cu toții plini de emoție un filmuleț pregătit cu imagini din toate locurile în care Adsis și-a făcut simțită prezența în anul 2011, respectiv la Madrid, de Paște, la spectacolul Zâmbetul inimii, în cele 3 campusuri Read the rest of this entry

ADSIS CHRISTMAS PARTY

Asociatia AdsisTineri

te invita la:

ADSIS CHRISTMAS PARTY

Cand? – 18 decembrie 2011, incepand cu ora 12:00

Unde? – sediul asociatiei din Nicolina

De ce? – pentru ca ADSIS inseamna si prietenie, fraternitate, viata, bucurie, zambet, dans, cantec;
- pentru ca daca nu astepti sarbatoarea Nasterii Domnului cu Adsis, atunci cu cine?

Cat costa? – un fursec, o ciocolata, un suc, o napolitana, un biscuite, etc. (fiecare ce si cat poate)
INFORMATII: 0743387256

Invitatie pentru toti voluntarii AdsisTineri!

Nu-i asa ca nu ne-am mai intalnit de mult timp? Nu-i asa ca unii dintre noi nu s-au vazut niciodata? Nu-i asa ca ar fi fain sa ne vedem inainte de inceperea anului universitar?

Unii dintre voi deja stiu, altii afla acum, altii vor afla de la voi, ca pe data de 24 septembrie, intr-o zi simpatica de sambata, de la ora 11:00, ne vom intalni la sediul Read the rest of this entry

CONCURS PENTRU VOLUNTARII AdsisTineri

 Acest concurs se adresează voluntarilor care au participat în unul din cele trei Campusuri de Vară organizate de Asociația AdsisTineri  în perioada 18 – 31 iulie 2011.

 Regulament concurs:

 Voluntarii vor trebui să compună o descriere a Campusului de Vară în care au Read the rest of this entry

Oficial, au inceput campusurile AdsisTineri!

Incepand cu aceasta zi, Asociatia AdsisTineri se afla in trei localitati din judetele Iasi si Bacau. Motivul: Campusurile de Vara “Zambetul Inimii”.

Speram ca aceste doua saptamani vor Read the rest of this entry

VOLUNTARUL SAPTAMANII – Galatanu Andreea

Voluntara saptamanii – Galatanu Andreea

Va invitam sa vizionati acest filmulet cu voluntara noastra, Galatanu Andreea.

A fost invitata sa povesteasca din experienta ei ca voluntar in cadrul asociatiei de voluntariat in care activeaza. Si pentru ca activeaza in asociatia noastra Read the rest of this entry

TU CE FACI VARA ASTA?

Asociatia AdsisTineri te invita sa Read the rest of this entry

Spectacol de caritate cu oameni de calitate

Marele istoric român Nicolae Iorga oferea într-una din multele sale scrieri o posibilă definiție a carității: Caritatea nu e banul, ci aurul sufletului tău în care-l înfăşuri. După cum unii știu, alții nu, activitatea de bază a asociației Adsis Tineri constă în organizarea unor școli de vară(campusuri, cum ne place să le numim) pentru copii, școli care necesită anumite eforturi financiare. Pentru a acoperi o mică parte din aceste cheltuieli, noi, voluntarii Adsis Tineri, am pus la bătaie tot aurul Read the rest of this entry

Pascua Joven – 2011

In perioada 20 – 25 aprilie, un grup format din 16 tineri – voluntari Adsis din Romania au participat la Pascua Joven 2011, organizat de Asociatia Adsis din Madrid.

Aceste zile au fost un prilej foarte potrivit pentru grup pentru a redescoperi valorile Adsis si pentru a intelege mai bine aceasta miscare de iubire si bucurie internationala care se numeste Read the rest of this entry

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.