DESPRE CAMPUSUL DIN NICOLINA (IASI)
Campusul din Nicolina (al doilea campus urban al asociatiei Adsis Tineri) a avut ca obiective familiarizarea cu zona in care Adsis Tineri si-a stabilit resedinta, oferirea unei experiente puternice voluntarilor participanti (ieseni, dar si alti conationali:P) si deja clasicul program cu copiii din cartier, copii pe care i-am descoperit ca fiind deosebit de talentati si priceputi la toate. Ca si in celelalte campusuri, programul a fost relativ acelasi, insa experientele in sine difera de la campus la campus, farmecul fiecarei experiente fiind oferit de oamenii concreti care s-au implicat. A fost un campus deosebit de spiritual, dinamicile de dimineata ajutand la apropierea voluntarilor, la o interiorizare profunda, la intalnirea fiecaruia cu sine insusi dar si cu altii…, iar activitatile cu copiii au fost surprinzatoare. Desi la inceput ne-am temut ca nu vom avea copii participanti, iar in primele doua zile am fost mai multi voluntari decat copii, deja spre sfarsitul primei saptamani ne-am bucurat de prezenta a in jur de 40 de copii, majoritatea provenind din familii sarace. A doua saptamana de activitati a constat in punerea in scena a unui circ, al carui protagonisti au fost chiar copiii. A iesit ceva extraordinar si ne-am mirat cu totii cum s-a putut ca dupa doar o saptamana de repetitii, sa iasa ceva atat de frumos. Am avut acrobati (WAAAAW!!), clowni si mimi, iar in ultima zi de campus, circarii nostri talentati au oferit un spectacol parintilor si trecatorilor din parcul Nicolina. Dar cum pozele vorbesc mai mult decat o mie de cuvinte… va lasam sa va delectati cu prezentarea facuta de una dintre voluntarele campusului de la Nicolina (multumim Ligia!):

















mie dor de campus..abea astept sa vina…
super fain…daca poti oferi,ofera vei primi inzecit
a fost fain la campus..debea astept sa vina vara viitoare..;)