DESPRE CAMPUSUL DIN DUMBRAVENI

“Noi, in Fundu Racaciuni (DUMBRAVENI), am avut un campus al restrictiilor materiale: nu am avut frigider, nu am avut apa decat la furtun (ah, am invatat sa fac dus rece brrrrrrrrrr)  , in fiecare zi trebuia sa urcam suuuuuper dealul abrupt (cam 30 min varianta usoara) ca sa ajungem in Dumbraveni , unde erau copiii . Voluntari am fost cam 24 , cu variatii, dar cred ca au fost destui pentru copii. Copiii au fost cei mai draguti si disciplinati copii din cati am vazut in vreun campus. Incredibili si aveau e sete de cunoastere… Daca va inchipuiti, activitatile pe care le faceam in ceilalti ani in 2 saptamani , ei pana in prima joi au asimilat toate cunostintele si se plictiseau. Dar in acelasi timp erau copii chinuiti : majoritatea munceau de mici la camp in conditii grele si cred ca din aceasta cauza erau foarte scunzi. Baieti cam de 14 ani abia daca atingeau 1.40 m .  Si foarte multi copii aveau dintii foarte stricati , ceea ce credem noi ,denota deficienta in alimentatie.

Ce sa va spun despre comunitate?  In Fundu Racaciuni, unde locuiam , femeile si fetele , inca de mici purtau batice pe cap ! Iar noi cand am fost la biserica, parintele ne-a asteptat cu batice, pentru fiecare voluntara in parte !  De asemenea , ceva foarte misto, in acea zona , oamenii inca mai poarta costume nationale , in viata de zi cu zi . Ceva fantastic. Aaaaa , si acolo inca vacile sunt acelea care trag carutele.

Cu voluntarii a fost foarte bine, ne-am imprietenit destul de repede, iar la final, desigur , cu bocete. Problemele cu apa, sau cu lumina (ca ni s-a mai luat si lumina)  sau cu lipsa semnalului, ne-au apropiat foarte mult . Ceea ce mi-a placut este ca nu doar voluntarii noi au avut ce invata de la noi, cei mai in varsta , ci si eu , personal , am avut foarte multe de invatat de la ei.”

(voluntar anonim)